Un milionar român, dat în urmărire după ce a fost condamnat la închisoare, prins în Italia

Un milionar român, dat în urmărire după ce a fost condamnat la închisoare, prins în Italia
Publicat: 27/02/2018, 18:14

Reprezentanții IPJ Cluj au declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX, că nu pot estima cât timp vor dura procedurile de extrădare a lui Ioan Bene.

„Persoana pe numele căreia a fost emis un mandat european de arestare a fost identificată în 19 februarie de către polițiștii italieni undeva lângă Roma. Este în custodia autorităților italiene și au fost demarate procedurile pentru extrădarea în România. Nu știm cât durează aceste formalități, nu putem avansa un termen”, au spus sursele citate.

În 12 februarie, Tribunalul Cluj a emis mandat european de arestare pe numele omului de afaceri Ioan Bene. Omul de afaceri, condamnat la 3 ani și 8 luni la închisoare pentru dare de mită în dosarul fostului președinte al Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, a fost dat în urmărire de polițiști în 31 ianuarie întrucât nu a putut fi găsit la domiciliu pentru a fi încarcerat în Penitenciarul Gherla, avocatul său susținând atunci că este plecat în concediu.

Ioan Bene conduce mai multe firme care au derulat proiecte cu Consiliul Județean Cluj, printre care cel de construire a noii piste de 3.500 de metri a Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj. Acesta are în derulare și proiecte imobiliare, dar este și cumpărătorul fostului hotel „Continental” din centrul municipiului Cluj-Napoca, pe care vroia să îl reabiliteze. Bene mai este cercetat și într-un alt dosar de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București pentru infracțiuni de evaziune fiscală și spălare de bani.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută...
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Irinel Columbeanu și fiica sa au plecat în vacanță! Irinuca va petrece o săptămână întreagă...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
O bacterie rară care poate provoca moartea în 48 de ore se răspândeşte în Japonia
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Complet ILEGAL în propria locuință. Legea nu dă voie dacă ești proprietar sau chiriaș la...
Se împlinesc 80 de ani de la operațiunea „Neptun”. BNR scoate o monedă specială
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Turneul lui Taylor Swift ar putea modifica strategia Băncii Angliei
×